Sus stai peste noi gata sa cazi,

    Iti schimbi totdeauna fata perplexa

    Deschidete cerule, cu albastru tau negru.

Sub cer universul se-ndura de tine

Te cauta aproape in departare,

Rasuna-n auz cu privirea

Cu gemet se-n dura uimirea.

     Un bold negru grav te priveste,

    Convoiul te suiera-n noapte metehne,

    Te striga un crai ce dispare in fata,

    Cea mai mica galagie nu pot s-o suprim

    Desi ma-nec intru-n noian linistit.

, afirmind ca imparatul a tolerat conlocuirea in lume a vechiului si noului regim. Pornind din alte considerente, istoricul francez D. Battifol, sustinea sinceritatea convingerii lui Constantin, iar umanistul J. Maurice a incercat sa materializeze chiar elementele minunii ce a precedat reorientarea  sa religioasa. Cu totul alta viziune o are A. Piganiol care considera ca Constantin era crestin fara sa-si dea seama. Desigur ca reorientarea sa religioasa este legata indisolubil de minunea ce are loc in anul 312, in timpul unei lupte, cand  inaintea lui Constantin ar fi aparut monograma lui Hrristos sau semnul crucii. Despre aceasta, istoricul latin, Lactantiusmentioneaza ca Constantin ar fi avut un vis in care a fost instiintat ca inainte  de a porni la lupta sa inscrie pe scuturile soldatilor semnul ceresc al lui Dumnezeu. Eusebiu insa, mentioneaza aparitia pe cer ziua, a unei cruci cu inscriptia “prin aceasta vei invinge”. Noaptea i sa-r fi aratat Hristos, porucindu-i sa faca un steag cu semnul vazut. Povestirea in cele doua versiuni ale ei a fost combatuta cu argumente temeinice. Se crede ca ne aflam in fata unei transformari crestine a unei legende pagine. Rezultind din cele aratate mai sus, constatam ca meritul lui Constantin cel Mare, indiferent de intentiile, mai mult sau mai putin, religioase pe care le-a urmarit in reorientarea politicii sale religioase, este exceptional, motiv pentru care a fost trecut de Biserica Crestina  in rindurile sfintilor.

2.Ce faci te face.

3.Prietenia e ceva din realitatea raiului.

4.Masura credintei e masura vietii.

5.Sa te depasesti prin credinta si sa te daruiesti prin iubire.

6.Daca vrei sa faci rinduiala in viata, fa mai intii rinduiala in minte.

7.Credinta noastra e o credinta despovaratoare.

8.Sa avem inima de parinte, inima de frate si inima de prieten.

9.Ginditi frumos ca sa traiti frumos si sa fiti fericiti.

10.Pace celor ce vin, bucurie celor ce ramin, binecuvintare celor ce pleaca.

Lumina din inima

E salutabil gestul omului, vorbind abstract de a sta putin mai in ”umbra”, facind aluzie la  modestie si  cumpatare  cu atitudine umila, care paradoxal dar te inalta spre noi culmi. Totusi avem nevoie de afirmare si daca nu te afirmi singur cel de linga tine nu te afirma nici  atita. Dar intre acest gest si faptul de al vedea realizabil transpus in viata, e cale lunga ca de la cer la pamint. Se poate ascunde la mijloc o nedelimetare netă, intre tendinta precoce embrionara de a sta in firescul sinelui, dat de propria soarta launtrica si tendinta centrifuga de a te pomeni in spatiul bizar al conflictului dintre ceea ce-i este dat omului de fapt sa devina si in ceea ce vrea el sa se arunce, ca intr-un perfectibil neant. Chipul fiintei umane este predispus sa devina un catalizator centralizat aureolat, desi s-ar parea ca este un elaborat dificil si destul de ingenios, dar care pina la urma isi are efectele pozitive de care are nevoie fiinta de linga tine pntru a devini o personalitate cu autoritate morala descoperind legea libertatii si a iubirii. Nimeni nu stie unde te poate duce un gest sau altul dar ambele isi au efectul lor mai mult sau mai putin asupra omului desi paradoxal dar actiunile mai putin pozitive te pot indeparta. Inegalitate ce se impune adesori cu multa vizibilitate in ce priveste inteligenta oamenilor face ca o mare majoritate sa fie pusa pe picior drept in afirmarea adecvata a mersului de zi cu zi. Anume din acest motiv fiecare dintre noi are dreptul de a se lasa orientati in viata de cei mai buni. Desigur ca orisicine posedind un minim de substanta cenusie  isi poate construi un drum propriu al sau, care poate fi cu coborisuri si suisuri  dar care il pot marca pe o perioada mai mica sau mai mare a vietii dar care te pot determina doar pe tine. Cei mai mari insa au capacitatea de a lua hotariri fenomenale care se pot impune cu maxima tenacitate, in scopul promovarii maselor largi de poulatie. Fiecare persoana umana edifica propriul sau templu interior doar prin aproapele sau  astfel ca doar om pe om se poate calauzi si indrepta spre a deveni un intelept autonom, dar cu paternitate divina, in scopul de a se conforma unui mod de viata autentic bazat pe pace launtrica si cu satisfactie rasplatita. In acest context putem afirma ca doar omul, aproapele de linga tine te poate ”lua de brat si de a te arunca acolo unde de fapt iti este locul”.

unirea basarabiei cu romania

1. După cum foarte mulţi îşi dau seama, reîntregirea neamului românesc sau Mare Unire de la 1918 nu a fost nici opera unui singur om, nici un proces colectiv spontan realizat la întâmplare. Marea Unire constituie rezultatul unui proces etapizat consistent, coagulat în fapte şi în acţiuni concrete, iniţiate la diferite etaje ale societăţii, de reprezentanţi exponenţiali ai intelectualităţii, ai clerului şi ai poporului, toţi aceştia având în comun o viziune inteligentă şi creatoare privitoare la destinul moldovenilor de peste Prut. Un aport de mare amploare în făurirea Statului Naţional Unitar Român l-au avut preoţii şi intelectualii creştini practicanţi. Prin activitatea sa de zi cu zi, această instituţie divino-umană, Biserica, a menţinut conştiinţa naţională şi a unităţii de neam, fapt demonstrat de păstrarea cu fermitate a limbii române ca limbă maternă a poporului din stânga Prutului, cu efecte colosale pe tărâm cultural, editorial şi religios.                                                                    2. „Instrumentele” de afirmare a propriei identităţi româneşti Încă din 1905 Congresul Preoţilor Eparhiei Chişinăului a solicitat reînfiinţarea unei tipografii româneşti şi editarea de cărţi şi periodice în limba română şi cu grafia latină. Această iniţiativă îndrăzneaţă a fost făcută posibilă de noul spirit al epocii care legitima şi chiar impulsiona promovarea drepturilor naţionalităţilor şi al limbii materne în Biserică şi în Şcoală. Climatul cultural devenise mult mai permisiv în spaţiul basarabean şi graţie noilor condiţii create de Revoluţia din 1905 din Rusia ţaristă. Înfiinţarea tipografiei era pusă sub autoritatea şi îndrumarea „Frăţiei Naşterea Domnului”; aceasta era o societate misionară care dorea cu orice preţ să tipărească broşuri şi foi religios-morale pe care să le răspândească în popor în format bilingv (limbile rusă şi română). Cancelaria Sfatului Ţării, întârziind să-şi exprime acordul explicit, poate „din voinţă” sau „din poruncă”, înfiinţarea tipografiei nu a fost posibilă sub Episcopul Iacob, ci sub succesorul său, Episcopul Vladimir.

3. „Apostoli” anonimi ai conştiinţei de neam şi de simţire românească

Arhiepiscopul Vladimir, venind în Basarabia şi văzând marea trebuinţă de cărţi bisericeşti care se simţea în popor, a cerut aprobarea Sfântului Sinod, mai exact să binecuvânteze demersul „Frăţiei Naşterea Domnului” de a tipări cărţi de ritual şi slujbe.

Primindu-se aprobarea de tipărire, s-a alcătuit imediat o comisie formată din Protoiereul Constantin Popovici, Ieromonahul Gurie (viitorul mitropolit Gurie Grosu al Basarabiei), Preoţii Constantin Parfeniev şi Alexandru Evstratiev, care să se ocupe de alcătuirea planului şi a devizului pentru redeschiderea tipografiei.

Reţinem titlurile celor mai semnificative tipărituri româneşti religioase: Ceaslovul, Trebnicul, Cărţi de Rugăciune, Acatistiere, Învăţături creştineşti. Însă cea mai importantă rămâne lucrarea „Vieţile Sfinţilor” în opt volume. Dintre tipăriturile laice amintim: Abecedare, Cărţi de citire în română, Bucoavna moldovenească, Carte de citiri cu ştiinţă de gramatică moldovenească.

Mai consemnăm faptul că tot acum au apărut primele periodice româneşti din Basarabia, la Chişinău: „Basarabia – Gazetă Naţional-Democratică”, „Viaţa Basarabiei”, „Moldoveanul” care îşi propuneau să-i orienteze pe moldoveni spre „frumosul şi dătătorul de viaţă izvor al literaturii şi istoriei naţionale”. Toate au avut însă o existenţă scurtă din cauza piedicilor puse de autorităţile ruseşti şi a greutăţilor financiare.

4. Proclamarea „sinelui” colectiv românesc în Basarabia: o energică şi continuă acţiune bisericească

La 25 ianuarie 1908, după ce se obţinuse avizul Sinodului Rusesc, apare prima revistă bisericească în limba română din Basarabia, Luminătorul, care era redactată de Preotul Profesor Constantin Popovici şi de Ieromonahul Gurie Grosu.

Absolvenţii Seminarului Teologic din Chişinău, tineri pregătiţi pentru slujba la sfântul altar, tagma monahală locală, au fost – în perioada de stăpânire rusă în Basarabia – promotori ai limbii strămoşeşti din această provincie şi au declanşat primul val în lupta de dezrobire culturală şi de afirmare intelectuală a neamului românesc dintre Prut şi Nistru.

Numele unor luptători naţionali ca Mitropolitul Gurie Grosu, Episcopul Dionisie Erhan, scriitorul Alexei Mateevici, profesorii Dimitrie Baltaga, Iustin Ignatovici, Constantin Popovici (care au avut cu toţii o formare teologică de bază) nu se pot trece sub tăcere când se vorbeşte de limba românească şi de înfăptuirea idealului naţional în stânga Prutului.

În pofida măsurilor restrictive ulterioare luate de autorităţile de stat şi bisericeşti, ei au menţinut şi unele legături cu ierarhii şi preoţii din Moldova liberă. Apoi, din vechea Românie, prin aceste legături, ca şi prin preoţii de mir şi călugării din cele peste 20 de mănăstiri basarabene ale epocii, prin credincioşii ţărani, s-au menţinut limba, tradiţiile şi cultura românească.

Acestor „apostoli” anonimi şi „discreţi eroi” ai conştiinţei de neam şi de simţire românească li se datorează şi Actul Unirii Basarabiei cu România de la 27 martie 1918…

Astfel ca, mai degraba s-ar impune nu o aparare a credintei ci o evanghelizare a lumii, un misionarism a culturii daca vrem. Orice crestin in contextul actual al lumii, este chemat sa devina un ”apostol” al transmiterii mesajului evanghelic. Evident ca de o chemare mai speciala, s-ar bucura cei din lumea stiintifica ca: teologi, politicieni economisti etc.

Biserica ca trup viu a lui Hristos, alcatuindu-se din crestin, are nevoie de exemple pentru a le da oamenilor motive de speranta si bucurie, fericire care paradoxal dar e dezamagita de realizarile tehnice ale epocii postmoderne.

Ortodoxia trebuie să iasă din cercul restrîns al Bisericii, ea trebuie  să evanghelizeze culturile în primul rînd, să facă o pastorală a culturii şi anume prin mijloacele ce le oferă azi societatea. Biserica nu poate fa abstracţie de ele, Biserica nu trebuie să se izoleze, ea trebuie să se confrunte cu cultura vremii, încercînd să folosească mijloacele ei pentru a răspîndi mesajul lui Hristos.

Cu toţii am auzit de gestul inadmisibil şi josnic, al unor enoriaşi în frunte cu cîţiva preoţi ortodoxşi, care au profanat un obiect religios evreu din centrul capitalei. Un incident absolut străin din punct de vedere religios, cît şi din punct de vedere laic, al bunului simţ, dacă vrem.  Nici nu se pune la îndoială, dar cu toată îndrăzneala, acest act, a dovedit încă o dată, o tentativă de propagandă comunistă, aşa cum a demonstrat-o, în toată campania electorală, Mitropolia Moldovei, dimpreună cu slujitorii săi.  Doar singur, preotul Cibric în interviul său de la Jurnal Tv, a afirmat că dacă guvernanţii nu vor lua măsuri, în privinţa instalarii menorei evreilor, atunci vor arăta lumii, conducerea pe care au ales-o ei. Biserica noastră ortodoxă ne învaţă că credinţa se apără prin viaţa noastră interiorizată:”aşa să lumineza faţa voastră înaintea oamenilor, ca văzînd faptele voastre să urmeze pe tatăl vostru cel din ceruri”, dar nu să ne exteriorizăm, cu instigare la ură şi forţă. Or, ne spune Hristos să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. 

În plus, cu toate că sîntem majoritari ortodocşi, Constituţia nu ne avantajează mai mult decît o altă religie sau sectă, în consencinţă, un obiect ce deranjează pe ortodocşi(menora), pe evrei îi poate deranja crucea. Toţi avem dreptul la expunerea  obiectelor religioase şi  exprimarea credinţei. Toţi avem aceleaşi drepturi. Un astfel de preoţi, ar trebui de oprit de a oficia cele sfinte, precum şi ar merita o sancţiune dură din partea statului. E o mare ruşine pentru noi, care prin astfel de acţiuni ne pătează imaginea Bisericii noastre, şi îndepărtează oamenii şi mai mult de Biserică.

2. A muri pentru patrie este aproape acelaşi lucru cu a trăi pentru ea.

3. Nu cît de larg este cerul deasupra ţării tale, ci cît de adînc-asta contează.

4. Laudă cu măsură poporul tău, pentru că şi tu faci parte din el.

5. Dacă ai învins în război nu mai număra morţii duşmanului, că va trebui să numeri şi mamele ucise de jale şi de suferinţă.

6. Nu cunosc un dar mai frumos din partea unui musafir străin decît acela de-ami elogia Ţara  în limba casei mele.

7. Cel mai rău copil nu este alungat de la masa părintească; pe cel mai rău copil părinţii îl petrec la război cu lacrimi în ochi.

8. În război poţi ajunge în mod întîmplîtor erou, dar nu poţi întîmplător să mori…

9. În război nu te poţi preface mort, căci eşti repede îngropat.

10. În război, sîngele celor ce se luptă între ei se amestecă şi se perde-n pămînt.

11. Perd războiul acei care, cîştigîndul pe jumătate, stau şi îşi plîng morţii în cealaltă jumătate a lui.

12. De ce mor oamenii? pot întreba numai copii; De ce trăiesc oamenii? se pot întreba numai bătrînii.

13. De unde ar veni mama, copiii cred că a fost la tîrg.