ISTORIA BISERICII DIN S. PETREȘTI, R-NUL UNGHENI

Publicat pe Actualizat pe

 

Biserica de lemn – 1818

Dacă comunitatea satului Petrești este atestată documentar la anul 1583, nu se poate spune acelaș lucru cu referire la existența unei biserici, cel puțin pe bază de arhivă, care ne trimit la anul 1818, ca an de zidire, a unei biserici, ctitorită prin sîrguința enoriașilor. Astfel, conform registrelor clericale[1] din anul 1832 aflăm că: „biserica a fost zidită în anul 1818, din lemn; pereții pe dinafară sînt porniți cu totul spre cădere. Prestol întrînsa nui friguros și este în numele Adormirii Maicii Domnului. Cu podoabele este îndestulată[2].

La 11 iulie 1825 protoiereul de Sculeni Mihail Sinacevschi înaintează un raport către Înalt Prea Sfinția Sa Dimitrie Arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului și Cavaler prin care aduce la cunoștință faptul că biserica din satul Petrești se află într-o stare foarte veche, lutul căzuse de pe pereți, au găuri înăuntru și sînt înclinați spre cădere. El aduce la cunoștință faptul că enoriașii nu sînt în stare să construiască o biserică nouă din cauza sărăciei lor. Deasemenea în raport părintele mai amintește că proprietăreasa satului trăiește peste Prut[3].

Ca răspuns, prin decretul din 16 iulie 1825 Dicasteria Duhovnicească poruncește Protoiereului Mihail să explice proprietăresei satului despre starea deplorabilă a bisericii și lipsa de bani a enoriașilor iar răspunsul pe care îl va primi părintele Mihaul să fie pus imediat la dispoziția Înalt Prea Sfințitului Dimitrie. Astfel la 23 decembrie 1926 informează Dicasteria Duhovnicească despre adresarea sa în două rînduri către proprietarul satului Marghioala Canto care se afla în acel moment la Iași. Dar, explica părintele că nu a primit nici un răspuns din partea proprietăresei[4].

La 31 decembrie în acelaș an, Înalt Prea Sfințitul Dimitrie răspunde la raportul părintelui Mihail Sinacevschi din 23 decembrie. Prin acest răspuns Prea Sfinția Sa poruncește ca podoabele bisericii, sacristia și imobilul bisericii să fie pecetluit și dus la biserica din satul Simeni la care erau alăturați slujitorii bisericești și enoriașii din satul Petrești, motivînd starea deplorabilă în care se afla biserica și lipsa de inițiativă în repararea sau de construcția unei noi biserici. Deasemenea Ierarhul mai scrie ca cei din urmă să nu se amestece în parohia celei dintî, slujbele divine să fie oficiate pe rînd iar antimisul să fie predat Înalt Prea Sfinției Sale[5].

În raportul Dicasteriei Duhovnicești din 2 mai 1827 s-a hotărît ca antimisul bisericii din satul Petrești să fie predat spre păstrare Egumenului eclesiarh Iov în biserica Acoperămîntul din casa arhierească[6].

Conform registrelor clericale din anul 1832[7] stat de personal pentru cler nu era, iar slujitorii bisericești se foloseau în baza înaltului temei întărit în anul 1813, adică pe așezarea pentru tagma duhovnicească din Basarabia, după socotința arhiereului eparhiei. Iar personalul slujitorilor bisericești era următorul: un preot, un dascăl și un pălămar. Preotul și slujitorii bisericești aveau case proprii din lemn și se aflau pe pămîntul proprietarului satului. Salariu pentru întreținerea preotului și ale slujitorilor bisericești nu se primea și de aceea hrana lor era foarte modestă.

Construcția Bisericii din piatră – 1884

După o perioadă de timp în care enoriașii satului Petrești au fost lipsiți de existența unui locaș sfînt în care să-și manifeste adorația divină, la 18 martie 1881, Consistoriul Duhovnicesc permite construcția unei noi biserici în satul Petrești. Dar, biserica avea să fie zidită abia în anul 1884, cînd enoriașii ctitoresc o biserică din cărămidă arsă.   Citește în continuare »

Anunțuri

Enigma latenta

Publicat pe Actualizat pe

    Cerul albastru, enigma latenta,

    Sus stai peste noi gata sa cazi,

    Iti schimbi totdeauna fata perplexa

    Deschidete cerule, cu albastru tau negru.

Sub cer universul se-ndura de tine

Te cauta aproape in departare,

Rasuna-n auz cu privirea

Cu gemet se-n dura uimirea.

     Un bold negru grav te priveste,

    Convoiul te suiera-n noapte metehne,

    Te striga un crai ce dispare in fata,

    Cea mai mica galagie nu pot s-o suprim

    Desi ma-nec intru-n noian linistit.

Constantin cel Mare între Creştinism şi Păgînism

Publicat pe Actualizat pe

 Un rol fenomenal in istoria Imperiului Bizantin este atribuit lui Constantin cel Mare, avind rolul de inaugurator al insusi Imperiului, moment ce a marcat o cotitura in istoria Europei. Un eveniment de prima avangarda ce amarcat intreaga sa guvernare a fost fara indoiala recunoasterea oficiala a crestinismului in aceeasi masura cu paginismul. Dar cu toate acestea, actiunile si sentimentele in viata lui Constantin sunt controversate si ramane problematica si azi deducerea adevaratelor sentimente relegioase . De aceea istoricii au expus acest subiect prin prisma pluriperspectivismului, sustinand viziuni diferite: a) cei care neaga sinceritatea actului de crestinizare, acordandu-i doar o insemnatate politica (J. Burckardt, V. Duruy): b) cei care sustin realitatea convertirii(D. Battifol, J. Maurice): c) cei care il cred pe Constantin cel Mare un sincretist confuz(A. Piganiol). In viziunea istoricului J. Burckhardt, Constantin cel Mare a fost doar un geniu politic, nu si religios, ce poseda o sete enorma de putere, care nu-l lasa liber macar o ora. Istoricul francez V. Duruy a inteles pozitiv directia politicii lui Constantin

Citește în continuare »

27 martie la Alba-Iulia

Publicat pe Actualizat pe

Cu ocazia celei dea 92-a aniversare a revenirii Basarabiei la Patria-Mama, tinerii basarabeni din Alba Iulia, ca de altfel in fiecare an, s-au evidentiat   printr-un manifest aparte. In acest an, la 27 martie, ei  au organizat o serata de cintece romanesti, au aprins 92 de lumanari si toate acestea chiar in fata bustului marelui poet national basarabean Grigore Vieru, in jurul bustului, caruia au fredonat impreuna hora unirii.

 

Citește în continuare »

Citate de Parintele Teofil Paraian

Publicat pe Actualizat pe

1.Mai intii datoria si apoi bucuria.

2.Ce faci te face.

3.Prietenia e ceva din realitatea raiului.

4.Masura credintei e masura vietii.

5.Sa te depasesti prin credinta si sa te daruiesti prin iubire.

6.Daca vrei sa faci rinduiala in viata, fa mai intii rinduiala in minte.

7.Credinta noastra e o credinta despovaratoare.

8.Sa avem inima de parinte, inima de frate si inima de prieten.

9.Ginditi frumos ca sa traiti frumos si sa fiti fericiti.

10.Pace celor ce vin, bucurie celor ce ramin, binecuvintare celor ce pleaca.

Inspirație pentru cei care inspiră…

Publicat pe Actualizat pe

Lumina din inima
Lumina din inima

E salutabil gestul omului, vorbind abstract de a sta putin mai in ”umbra”, facind aluzie la  modestie si  cumpatare  cu atitudine umila, care paradoxal dar te inalta spre noi culmi. Totusi avem nevoie de afirmare si daca nu te afirmi singur cel de linga tine nu te afirma nici  atita. Dar intre acest gest si faptul de al vedea realizabil transpus in viata, e cale lunga ca de la cer la pamint. Se poate ascunde la mijloc o nedelimetare netă, intre tendinta precoce embrionara de a sta in firescul sinelui, dat de propria soarta launtrica si tendinta centrifuga de a te pomeni in spatiul bizar al conflictului dintre ceea ce-i este dat omului de fapt sa devina si in ceea ce vrea el sa se arunce, ca intr-un perfectibil neant. Chipul fiintei umane este predispus sa devina un catalizator centralizat aureolat, desi s-ar parea ca este un elaborat dificil si destul de ingenios, dar care pina la urma isi are efectele pozitive de care are nevoie fiinta de linga tine pntru a devini o personalitate cu autoritate morala descoperind legea libertatii si a iubirii. Nimeni nu stie unde te poate duce un gest sau altul dar ambele isi au efectul lor mai mult sau mai putin asupra omului desi paradoxal dar actiunile mai putin pozitive te pot indeparta. Inegalitate ce se impune adesori cu multa vizibilitate in ce priveste inteligenta oamenilor face ca o mare majoritate sa fie pusa pe picior drept in afirmarea adecvata a mersului de zi cu zi. Anume din acest motiv fiecare dintre noi are dreptul de a se lasa orientati in viata de cei mai buni. Citește în continuare »

Rolul Clerului şi al Bisericii în realizarea istorica a Unirii cu România

Publicat pe Actualizat pe

basarabia unita cu romania
unirea basarabiei cu romania

1. După cum foarte mulţi îşi dau seama, reîntregirea neamului românesc sau Mare Unire de la 1918 nu a fost nici opera unui singur om, nici un proces colectiv spontan realizat la întâmplare. Marea Unire constituie rezultatul unui proces etapizat consistent, coagulat în fapte şi în acţiuni concrete, iniţiate la diferite etaje ale societăţii, de reprezentanţi exponenţiali ai intelectualităţii, ai clerului şi ai poporului, toţi aceştia având în comun o viziune inteligentă şi creatoare privitoare la destinul moldovenilor de peste Prut. Un aport de mare amploare în făurirea Statului Naţional Unitar Român l-au avut preoţii şi intelectualii creştini practicanţi. Prin activitatea sa de zi cu zi, această instituţie divino-umană, Biserica, a menţinut conştiinţa naţională şi a unităţii de neam, fapt demonstrat de păstrarea cu fermitate a limbii române ca limbă maternă a poporului din stânga Prutului, cu efecte colosale pe tărâm cultural, editorial şi religios.                                                                    2. „Instrumentele” de afirmare a propriei identităţi româneşti Încă din 1905 Congresul Preoţilor Eparhiei Chişinăului a solicitat reînfiinţarea unei tipografii româneşti şi editarea de cărţi şi periodice în limba română şi cu grafia latină. Această iniţiativă îndrăzneaţă a fost făcută posibilă de noul spirit al epocii care legitima şi chiar impulsiona promovarea drepturilor naţionalităţilor şi al limbii materne în Biserică şi în Şcoală. Climatul cultural devenise mult mai permisiv în spaţiul basarabean şi graţie noilor condiţii create de Revoluţia din 1905 din Rusia ţaristă. Citește în continuare »