Rolul Clerului şi al Bisericii în realizarea istorica a Unirii cu România

Publicat pe Actualizat pe

basarabia unita cu romania
unirea basarabiei cu romania

1. După cum foarte mulţi îşi dau seama, reîntregirea neamului românesc sau Mare Unire de la 1918 nu a fost nici opera unui singur om, nici un proces colectiv spontan realizat la întâmplare. Marea Unire constituie rezultatul unui proces etapizat consistent, coagulat în fapte şi în acţiuni concrete, iniţiate la diferite etaje ale societăţii, de reprezentanţi exponenţiali ai intelectualităţii, ai clerului şi ai poporului, toţi aceştia având în comun o viziune inteligentă şi creatoare privitoare la destinul moldovenilor de peste Prut. Un aport de mare amploare în făurirea Statului Naţional Unitar Român l-au avut preoţii şi intelectualii creştini practicanţi. Prin activitatea sa de zi cu zi, această instituţie divino-umană, Biserica, a menţinut conştiinţa naţională şi a unităţii de neam, fapt demonstrat de păstrarea cu fermitate a limbii române ca limbă maternă a poporului din stânga Prutului, cu efecte colosale pe tărâm cultural, editorial şi religios.                                                                    2. „Instrumentele” de afirmare a propriei identităţi româneşti Încă din 1905 Congresul Preoţilor Eparhiei Chişinăului a solicitat reînfiinţarea unei tipografii româneşti şi editarea de cărţi şi periodice în limba română şi cu grafia latină. Această iniţiativă îndrăzneaţă a fost făcută posibilă de noul spirit al epocii care legitima şi chiar impulsiona promovarea drepturilor naţionalităţilor şi al limbii materne în Biserică şi în Şcoală. Climatul cultural devenise mult mai permisiv în spaţiul basarabean şi graţie noilor condiţii create de Revoluţia din 1905 din Rusia ţaristă. Înfiinţarea tipografiei era pusă sub autoritatea şi îndrumarea „Frăţiei Naşterea Domnului”; aceasta era o societate misionară care dorea cu orice preţ să tipărească broşuri şi foi religios-morale pe care să le răspândească în popor în format bilingv (limbile rusă şi română). Cancelaria Sfatului Ţării, întârziind să-şi exprime acordul explicit, poate „din voinţă” sau „din poruncă”, înfiinţarea tipografiei nu a fost posibilă sub Episcopul Iacob, ci sub succesorul său, Episcopul Vladimir.

3. „Apostoli” anonimi ai conştiinţei de neam şi de simţire românească

Arhiepiscopul Vladimir, venind în Basarabia şi văzând marea trebuinţă de cărţi bisericeşti care se simţea în popor, a cerut aprobarea Sfântului Sinod, mai exact să binecuvânteze demersul „Frăţiei Naşterea Domnului” de a tipări cărţi de ritual şi slujbe.

Primindu-se aprobarea de tipărire, s-a alcătuit imediat o comisie formată din Protoiereul Constantin Popovici, Ieromonahul Gurie (viitorul mitropolit Gurie Grosu al Basarabiei), Preoţii Constantin Parfeniev şi Alexandru Evstratiev, care să se ocupe de alcătuirea planului şi a devizului pentru redeschiderea tipografiei.

Reţinem titlurile celor mai semnificative tipărituri româneşti religioase: Ceaslovul, Trebnicul, Cărţi de Rugăciune, Acatistiere, Învăţături creştineşti. Însă cea mai importantă rămâne lucrarea „Vieţile Sfinţilor” în opt volume. Dintre tipăriturile laice amintim: Abecedare, Cărţi de citire în română, Bucoavna moldovenească, Carte de citiri cu ştiinţă de gramatică moldovenească.

Mai consemnăm faptul că tot acum au apărut primele periodice româneşti din Basarabia, la Chişinău:Basarabia – Gazetă Naţional-Democratică”, „Viaţa Basarabiei”, „Moldoveanul” care îşi propuneau să-i orienteze pe moldoveni spre „frumosul şi dătătorul de viaţă izvor al literaturii şi istoriei naţionale”. Toate au avut însă o existenţă scurtă din cauza piedicilor puse de autorităţile ruseşti şi a greutăţilor financiare.

4. Proclamarea „sinelui” colectiv românesc în Basarabia: o energică şi continuă acţiune bisericească

La 25 ianuarie 1908, după ce se obţinuse avizul Sinodului Rusesc, apare prima revistă bisericească în limba română din Basarabia, Luminătorul, care era redactată de Preotul Profesor Constantin Popovici şi de Ieromonahul Gurie Grosu.

Absolvenţii Seminarului Teologic din Chişinău, tineri pregătiţi pentru slujba la sfântul altar, tagma monahală locală, au fost – în perioada de stăpânire rusă în Basarabia – promotori ai limbii strămoşeşti din această provincie şi au declanşat primul val în lupta de dezrobire culturală şi de afirmare intelectuală a neamului românesc dintre Prut şi Nistru.

Numele unor luptători naţionali ca Mitropolitul Gurie Grosu, Episcopul Dionisie Erhan, scriitorul Alexei Mateevici, profesorii Dimitrie Baltaga, Iustin Ignatovici, Constantin Popovici (care au avut cu toţii o formare teologică de bază) nu se pot trece sub tăcere când se vorbeşte de limba românească şi de înfăptuirea idealului naţional în stânga Prutului.

În pofida măsurilor restrictive ulterioare luate de autorităţile de stat şi bisericeşti, ei au menţinut şi unele legături cu ierarhii şi preoţii din Moldova liberă. Apoi, din vechea Românie, prin aceste legături, ca şi prin preoţii de mir şi călugării din cele peste 20 de mănăstiri basarabene ale epocii, prin credincioşii ţărani, s-au menţinut limba, tradiţiile şi cultura românească.

Acestor „apostoli” anonimi şi „discreţi eroi” ai conştiinţei de neam şi de simţire românească li se datorează şi Actul Unirii Basarabiei cu România de la 27 martie 1918…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s