Alexandru Jomir

ISTORIA BISERICII DIN S. PETREȘTI, R-NUL UNGHENI

Publicat pe Actualizat pe

 

Biserica de lemn – 1818

Dacă comunitatea satului Petrești este atestată documentar la anul 1583, nu se poate spune acelaș lucru cu referire la existența unei biserici, cel puțin pe bază de arhivă, care ne trimit la anul 1818, ca an de zidire, a unei biserici, ctitorită prin sîrguința enoriașilor. Astfel, conform registrelor clericale[1] din anul 1832 aflăm că: „biserica a fost zidită în anul 1818, din lemn; pereții pe dinafară sînt porniți cu totul spre cădere. Prestol întrînsa nui friguros și este în numele Adormirii Maicii Domnului. Cu podoabele este îndestulată[2].

La 11 iulie 1825 protoiereul de Sculeni Mihail Sinacevschi înaintează un raport către Înalt Prea Sfinția Sa Dimitrie Arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului și Cavaler prin care aduce la cunoștință faptul că biserica din satul Petrești se află într-o stare foarte veche, lutul căzuse de pe pereți, au găuri înăuntru și sînt înclinați spre cădere. El aduce la cunoștință faptul că enoriașii nu sînt în stare să construiască o biserică nouă din cauza sărăciei lor. Deasemenea în raport părintele mai amintește că proprietăreasa satului trăiește peste Prut[3].

Ca răspuns, prin decretul din 16 iulie 1825 Dicasteria Duhovnicească poruncește Protoiereului Mihail să explice proprietăresei satului despre starea deplorabilă a bisericii și lipsa de bani a enoriașilor iar răspunsul pe care îl va primi părintele Mihaul să fie pus imediat la dispoziția Înalt Prea Sfințitului Dimitrie. Astfel la 23 decembrie 1926 informează Dicasteria Duhovnicească despre adresarea sa în două rînduri către proprietarul satului Marghioala Canto care se afla în acel moment la Iași. Dar, explica părintele că nu a primit nici un răspuns din partea proprietăresei[4].

La 31 decembrie în acelaș an, Înalt Prea Sfințitul Dimitrie răspunde la raportul părintelui Mihail Sinacevschi din 23 decembrie. Prin acest răspuns Prea Sfinția Sa poruncește ca podoabele bisericii, sacristia și imobilul bisericii să fie pecetluit și dus la biserica din satul Simeni la care erau alăturați slujitorii bisericești și enoriașii din satul Petrești, motivînd starea deplorabilă în care se afla biserica și lipsa de inițiativă în repararea sau de construcția unei noi biserici. Deasemenea Ierarhul mai scrie ca cei din urmă să nu se amestece în parohia celei dintî, slujbele divine să fie oficiate pe rînd iar antimisul să fie predat Înalt Prea Sfinției Sale[5].

În raportul Dicasteriei Duhovnicești din 2 mai 1827 s-a hotărît ca antimisul bisericii din satul Petrești să fie predat spre păstrare Egumenului eclesiarh Iov în biserica Acoperămîntul din casa arhierească[6].

Conform registrelor clericale din anul 1832[7] stat de personal pentru cler nu era, iar slujitorii bisericești se foloseau în baza înaltului temei întărit în anul 1813, adică pe așezarea pentru tagma duhovnicească din Basarabia, după socotința arhiereului eparhiei. Iar personalul slujitorilor bisericești era următorul: un preot, un dascăl și un pălămar. Preotul și slujitorii bisericești aveau case proprii din lemn și se aflau pe pămîntul proprietarului satului. Salariu pentru întreținerea preotului și ale slujitorilor bisericești nu se primea și de aceea hrana lor era foarte modestă.

Construcția Bisericii din piatră – 1884

După o perioadă de timp în care enoriașii satului Petrești au fost lipsiți de existența unui locaș sfînt în care să-și manifeste adorația divină, la 18 martie 1881, Consistoriul Duhovnicesc permite construcția unei noi biserici în satul Petrești. Dar, biserica avea să fie zidită abia în anul 1884, cînd enoriașii ctitoresc o biserică din cărămidă arsă.   Citește în continuare »