biserica

ISTORIA BISERICII DIN S. PETREȘTI, R-NUL UNGHENI

Publicat pe Actualizat pe

 

Biserica de lemn – 1818

Dacă comunitatea satului Petrești este atestată documentar la anul 1583, nu se poate spune acelaș lucru cu referire la existența unei biserici, cel puțin pe bază de arhivă, care ne trimit la anul 1818, ca an de zidire, a unei biserici, ctitorită prin sîrguința enoriașilor. Astfel, conform registrelor clericale[1] din anul 1832 aflăm că: „biserica a fost zidită în anul 1818, din lemn; pereții pe dinafară sînt porniți cu totul spre cădere. Prestol întrînsa nui friguros și este în numele Adormirii Maicii Domnului. Cu podoabele este îndestulată[2].

La 11 iulie 1825 protoiereul de Sculeni Mihail Sinacevschi înaintează un raport către Înalt Prea Sfinția Sa Dimitrie Arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului și Cavaler prin care aduce la cunoștință faptul că biserica din satul Petrești se află într-o stare foarte veche, lutul căzuse de pe pereți, au găuri înăuntru și sînt înclinați spre cădere. El aduce la cunoștință faptul că enoriașii nu sînt în stare să construiască o biserică nouă din cauza sărăciei lor. Deasemenea în raport părintele mai amintește că proprietăreasa satului trăiește peste Prut[3].

Ca răspuns, prin decretul din 16 iulie 1825 Dicasteria Duhovnicească poruncește Protoiereului Mihail să explice proprietăresei satului despre starea deplorabilă a bisericii și lipsa de bani a enoriașilor iar răspunsul pe care îl va primi părintele Mihaul să fie pus imediat la dispoziția Înalt Prea Sfințitului Dimitrie. Astfel la 23 decembrie 1926 informează Dicasteria Duhovnicească despre adresarea sa în două rînduri către proprietarul satului Marghioala Canto care se afla în acel moment la Iași. Dar, explica părintele că nu a primit nici un răspuns din partea proprietăresei[4].

La 31 decembrie în acelaș an, Înalt Prea Sfințitul Dimitrie răspunde la raportul părintelui Mihail Sinacevschi din 23 decembrie. Prin acest răspuns Prea Sfinția Sa poruncește ca podoabele bisericii, sacristia și imobilul bisericii să fie pecetluit și dus la biserica din satul Simeni la care erau alăturați slujitorii bisericești și enoriașii din satul Petrești, motivînd starea deplorabilă în care se afla biserica și lipsa de inițiativă în repararea sau de construcția unei noi biserici. Deasemenea Ierarhul mai scrie ca cei din urmă să nu se amestece în parohia celei dintî, slujbele divine să fie oficiate pe rînd iar antimisul să fie predat Înalt Prea Sfinției Sale[5].

În raportul Dicasteriei Duhovnicești din 2 mai 1827 s-a hotărît ca antimisul bisericii din satul Petrești să fie predat spre păstrare Egumenului eclesiarh Iov în biserica Acoperămîntul din casa arhierească[6].

Conform registrelor clericale din anul 1832[7] stat de personal pentru cler nu era, iar slujitorii bisericești se foloseau în baza înaltului temei întărit în anul 1813, adică pe așezarea pentru tagma duhovnicească din Basarabia, după socotința arhiereului eparhiei. Iar personalul slujitorilor bisericești era următorul: un preot, un dascăl și un pălămar. Preotul și slujitorii bisericești aveau case proprii din lemn și se aflau pe pămîntul proprietarului satului. Salariu pentru întreținerea preotului și ale slujitorilor bisericești nu se primea și de aceea hrana lor era foarte modestă.

Construcția Bisericii din piatră – 1884

După o perioadă de timp în care enoriașii satului Petrești au fost lipsiți de existența unui locaș sfînt în care să-și manifeste adorația divină, la 18 martie 1881, Consistoriul Duhovnicesc permite construcția unei noi biserici în satul Petrești. Dar, biserica avea să fie zidită abia în anul 1884, cînd enoriașii ctitoresc o biserică din cărămidă arsă.   Citește în continuare »

Anunțuri

Rolul Clerului şi al Bisericii în realizarea istorica a Unirii cu România

Publicat pe Actualizat pe

basarabia unita cu romania
unirea basarabiei cu romania

1. După cum foarte mulţi îşi dau seama, reîntregirea neamului românesc sau Mare Unire de la 1918 nu a fost nici opera unui singur om, nici un proces colectiv spontan realizat la întâmplare. Marea Unire constituie rezultatul unui proces etapizat consistent, coagulat în fapte şi în acţiuni concrete, iniţiate la diferite etaje ale societăţii, de reprezentanţi exponenţiali ai intelectualităţii, ai clerului şi ai poporului, toţi aceştia având în comun o viziune inteligentă şi creatoare privitoare la destinul moldovenilor de peste Prut. Un aport de mare amploare în făurirea Statului Naţional Unitar Român l-au avut preoţii şi intelectualii creştini practicanţi. Prin activitatea sa de zi cu zi, această instituţie divino-umană, Biserica, a menţinut conştiinţa naţională şi a unităţii de neam, fapt demonstrat de păstrarea cu fermitate a limbii române ca limbă maternă a poporului din stânga Prutului, cu efecte colosale pe tărâm cultural, editorial şi religios.                                                                    2. „Instrumentele” de afirmare a propriei identităţi româneşti Încă din 1905 Congresul Preoţilor Eparhiei Chişinăului a solicitat reînfiinţarea unei tipografii româneşti şi editarea de cărţi şi periodice în limba română şi cu grafia latină. Această iniţiativă îndrăzneaţă a fost făcută posibilă de noul spirit al epocii care legitima şi chiar impulsiona promovarea drepturilor naţionalităţilor şi al limbii materne în Biserică şi în Şcoală. Climatul cultural devenise mult mai permisiv în spaţiul basarabean şi graţie noilor condiţii create de Revoluţia din 1905 din Rusia ţaristă. Citește în continuare »

Pentru o evanghelizare eficientă a Societatii postmoderniste

Publicat pe Actualizat pe

De cîţiva zeci de ani încoace omenirea a păşit într-o nouă epocă şi anume în cea a  postmodernismului, aceasta evident că a adus cu sine o revoluţie în ştiinţă, tehnică etc., aruncîndu-ne într-o lume confuză, dezamagită şi înstrăinată de sine, dar mai grav într-o lume absolut laicizată, cu limitarea rolului, avut odinioara, a Bisericii în societate. Astfel că în actualul context de secularizare, specific mai mult pntru Occidednt, dar in ultimul timp cu extindere spre est, sugereaza neapărat necesitatea de a abandona acele aspecte ale trecutului, care ţinteau ideea unui creştinism unanim si majoritar. Biserica nu mai are locul de întîietate, abandonînd imaginea unei forme de triumfalism, constientizind faptul, ca oamenii care traiau odinioara, o adevarata viata crestineasca constituind o majoritate, astazi ei, nu reprezinta decito minoritate, care prefera mai mult o viata acostata de indiferenta. Trebuie sa ne punem in cautarea unor modalitati noi si autentice in scopul de a transmite cit mai eficient mesajul lui Hristos, in ambianta unei lumi dezamagite, nefericite si dezorientate. Citește în continuare »